Sari la conținut

VLOOKUP la stanga: 2 moduri – INDEX + MATCH si XLOOKUP

  • Excel

VLOOKUP la stanga e probabil una dintre cele mai bizare expresii in limba romana pentru cei care nu sunt foarte prieteni cu Excel-ul. Daca insa ai mai deschis aplicatia verde, stii ca se refera la o limitare pe care o avem cand folosim functia VLOOKUP si vrem sa aducem o coloana din stanga celei comune din “lookup table”. 

Vezi in video mai multe explicatii despre problema, dar si 2 solutii posibile. 

Ninja in Excel

Cred ca am mentionat si in video, acest video e extras dintr-un curs online despre Excel de nivel avansat – Ninja in Excel. E un curs pe care l-am gandit pentru acele persoane care deja mananca functii si formule pe paine si au mai folosit notiuni mai complexe cum ar fi un Pivot Table si vor sa vada care e nivelul urmator in Excel.

VLOOKUP la stanga

Poate ca ai mai auzit si tu expresia asta si nu stiai la ce se refera. Pe scurt, daca as vrea sa preiau cu ajutorul functiei VLOOKUP informatii din coloana Furnizor sau ID, am constata ca primim eroare. Motivul: cele 2 coloane se afla in stanga coloanei comune, cea de nume (D). De asta spunem ca nu putem face “VLOOKUP la stanga”. 

VLOOKUP la stanga

INDEX + MATCH

Cand eram si eu “tanar ficior” INDEX si MATCH era de fapt si singura optiune pe care o aveam la indemana pentru VLOOKUP la stanga. Daca mergem pe calea asta (mai complexa de altfel) va fi nevoie sa combinam 2 functii:

  • INDEX – poate sa imi dea o valoare daca ii dau 2 coordonate, randul si coloana
  • MATCH – poate sa imi spuna pe ce pozitie (rand in cazul nostru) se gaseste o valoare pe care o cautam

Hai sa vedem formula: 

=INDEX(Produse!C:D,MATCH(Vanzari!B2,Produse!D:D,0),1)

Si acum hai sa iti explic pas cu pas ce face formula:

  • =INDEX(Produse!C:D – cauta in coloanele C si D din produse;
  • MATCH(Vanzari!B2,Produse!D:D,0) – aici ar fi trebuit sa pun randul ca si numar dar nu vreau sa scriu manual pentru fiecare rand in parte asa ca am ales sa adaug acest match care imi va spune pe ce rand in coloana D din produse se afla produsul din B2;
  • 1) – aici ar trebui sa pun numarul coloanei de unde vreau rezultatul, ma intereseaza coloana C care e, ai ghicit, prima;

Daca nu e super clar, te invit sa arunci un ochi peste video-ul de mai sus, poti sa sari cu usurinta la partea despre INDEX si MATCH. In sectiunea INDEX si MATCH reloaded iti arat si cum sa faci o cautare pe 2 axe.

XLOOKUP

Functia XLOOKUP e una mai noua, cred ca o avem in Excel din 2020. Acum este disponibila in Excel doar daca ai varianta pe baza de abonament (Office365). Cam asa ar arata formula daca am incerca sa cautam la stanga folosind XLOOKUP. 

=XLOOKUP(B2,Produse!D:D,Produse!C:C)

Aici am mai putine explicatii de dat, e muult mai usor de inteles decat INDEX + MATCH. 

  • B2 – valoarea pe care o folosim in cautare
  • Produse!D:D – coloana unde cautam B2
  • Produse!C:C – valoarea pe care o returnam 

Da, si eu prefer XLOOKUP, asta daca ai o versiune de Office suficient de noua. 

Alte variante?

Sa mai adaug la lista si o a 3-a varianta? Stii cumva o solutie mai simpla decat INDEX + MATCH dar care sa functioneze si pe versiuni mai vechi de Office? Spune-mi si mie in zona de comentarii. 

Ai o intrebare?

Daca ai ajuns pana aici cautand sectiunea de comentarii, sa stii ca aceasta nu exista :). Poti insa ca sa ne pui intrebari in partea de forum a site-ului, te asteptam acolo.