In acest articol incercam sa dam un raspuns la intrebarea: Ce este SharePoint? E posibil sa fi auzit de aceasta aplicatie din Microsoft365, poate nu ai inteles insa complet la ce te poate ajuta. Hai sa facem putina lumina, incepem cu un video scurt.
Introducere in SharePoint
Curs online SharePoint
Dupa cum probabil ti-ai dat seama, aceasta este de fapt una din sesiunile din curs, probabil si cea mai scurta. Avem si un curs online despre SharePoint in care luam fiecare element prezentat pe scurt in acest video si il intoarcem pe toate partile.
Daca ai luat abonamentul onLearn full access, sper ca ai vazut ca te asteapta in contul tau de mai multe zile.
Dar totusi, ce e SharePoint?
Daca ar fi sa ma intrebi pe mine, SharePoint este o platforma de colaborare. Se pare ca Microsoft este de acord cu mine in acest sens, daca te uiti peste pagina lor de prezentare.
Cu ajutorul SharePoint putem crea site-uri sau spatii de colaborare interne cu scopul de a:
- Da mai departe informatie
- Partaja documente
- Stoca date
- A fi un loc care integreaza alte aplicatii Microsoft365
O gasim impreuna cu restul aplicatiilor din Microsoft365.
Site-uri in SharePoint
De aici incepem, site-urile stau la baza a celor pe care le vom discuta mai jos. Mai concret, nu poti crea o librarie de documente in aer, fara un site in prealabil. Creem site-uri pentru 2 scopuri, care se pot vedea mai jos.
Odata creat un site, ne putem gandi la lucrurile de mai jos.
Documente in SharePoint
Din experienta noastra, primul motiv pentru care companiile folosesc SharePoint sunt librariile de documente. Da, putem salva fisiere pe un site in SharePoint, dupa cum poti sa vezi mai jos, noi chiar folosim asta, in special pe proiectele de consultanta si dezvoltare Excel pe care lucrez impreuna cu Lavinia.
Fisierele de acolo pot fi editate atat din aplicatiile desktop cat si din browser, avem si editare simultana, in stilul Google Docs.
Liste in SharePoint
Eu am dat peste SharePoint in primul rand ca si baza de date pentru aplicatii dezvoltate in Power Apps. Pentru orice aplicatie ai nevoie de o baza de date, iar SharePoint e foarte ok, mai ales pentru volume reduse de date.
Folosim Power Apps si SharePoint si intern, nu dezvoltam doar pentru altii, dupa cum se poate vedea mai jos o parte din CRM-ul pe care ni l-am dezvoltat intern.
Hub in SharePoint
Si ca sa ajung la final cu acest articol, SharePoint poate fi si ca un fel de hub unde sa integrezi diverse lucruri. Poti vedea mai jos Power Apps si Power BI, sunt insa multe alte lucruri pe care le poti aduce acolo, te las sa le descoperi atunci cand vei edita o pagina.
Alternativa la server
S-ar putea ca SharePoint sa fie o alternativa interesanta la server-ul intern unde stochezi acum fisierele. Cred ca e o alternativa buna, mai ales daca nu vorbim de fisiere mari.
Radu este fondatorul onLearn si autorul majoritatii articolelor de pe acest site. Cand nu scrie sau nu inregistreaza vreun tutorial e in sala de curs sau lucreaza pe proiecte de consultanta ca sa invete lucruri noi.